Maestrul Vasile Godruz este incontestabil unul din marii sculptori români contemporani. În fata statuii din parcul Devonshire, rebotezat, începând cu 18 septembrie 2004, Piata Românà, un puternic sentiment de mila, de umilinta, de compasiune a pus stapânire pe întreaga mea fiinta. Mi s-au umplut ochii de lacrimi si buzele-mi tremurau de-o iubire neputincioasa… pe care simteam o imperioasa nevoie sa o ascund, cât mai adânc în sufletul meu... s-o ascund de privirea iscoditoare si inapta de a întelege sufletul unui poet de geniu…. Mi-era mila de Eminescu…o mila sfâsietoare… pe care n-o merita, caci nu-l onora. (Dar pe cine onoreaza mila?) Nu puteam sa-mi dezlipesc ochii înlacrimati de imaginea aceea… Arta maestrului Vasile Godruz luase zalog bietul meu suflet. Îsi reusise opera; poate si intentia (!?)

Dezlipindu-ma cu greu de statuie, mila se diminua cedându-si locul unui sentiment de teama, caci simteam ca-n constiinta mea (nationala, sper) se surpa ceva definitoriu, se surpa identitatea mea nationala, statuia demiurgului poet … acea statuie pe care-o purtam cu noi, în suflete, dintotdeauna si pe oriunde-am fi…. pentru ca Mihai Eminescu reprezinta, în esenta, spiritualitatea româneascà. Incontestabila lui elevare spiritualà ne-a modelat, ne-a rafinat, ne-a înaltat, apropiindu-ne de Cerul lui Dumnezeu. Ne-a facut mai buni, mai fara de pacate, mai spiritualizati. În sufletele noastre, în constiinta noastra colectiva, Eminescu este un « geniu cuprins de lumea ideala, pentru care orice coborâre în lumea conventionala e o suparare si o nepotrivire fireasca!» …… O blasfemie, chiar!

El, poetul definirii noastre, creatorul limbii în care ne recunoastem si ne-ntelegem, din înaltimea lui spirituala, ne informa, acum un secol si jumatate, despre relativitatea spatiului si a timpului material :

… Caci unde-ajunge nu-i hotar
nici ochi spre a cunoaste
iar lumea-ncearca în zadar
din a se naste…

sau :

La steaua care-a rasarit
e-o cale-atât de lunga
ca mii de ani i-au trebuit
luminii sa ne-ajunga

.................................

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.

Izolat fiind, prin inefabila lui elevare spirituala, din înaltul sau, cu sufletul ars de dor de oamenii dintre care s-a înaltat, simtind :

… o sete care-l soarbe,
… un adânc asemene
uitarii celei oarbe….,
gata fiind sa coboare printre cei dintre care se înaltase, cere Stapânului tuturor vazutelor si nevazutelor, o clipa de iubire, în schimbul nemuririi sale…

Aceastà unica si efemera ipostaza a fost, probabil, sursa inspiratiei maestrului Vasile Gorduz, ipostaza ce nu-l defineste pe poet. O asemenea reprezentare si-ar fi gasit, probabil, locul într-un muzeu destinat lui Eminescu, printre alte zeci de statui, dar în nici-un caz în plin centru al unei metropole cosmopolite nord-americane, unde devine emblematica, definitorie pentru Români si Poetul lor. Poetul nostru de capatâi, în sufletul colectiv al natiei române este expresia spiritualitatii noastre.

Qui prodest? Cine are interesul aplatizarii ascensiunii noastre spre înaltimile spiritului, spre ideal… Cine putea avea o asemenea intentie… ? Artistul-autor ? Decidorul selectioner ? Sau conspiratia amândorura……….. ?

Banuind conspiratia, parca, Poetul Nemului proclama:

Prea v-ati aratat arama sfâsiind aceasta tara,
Prea facurati neamul nostru de rusine si ocara,
Prea v-ati batut joc de limba, de strabuni si obicei
Ca sa nu s-arate-odata ce sunteti - niste misei!

Se-ntoarce apoi, profund mâhnit, în locul destinarii sale si, din înaltul lui, ne marturiseste :

Traind în cercul vostru strâmt
Norocul va petrece
Dar eu în lumea mea ma simt
Nemuritor si rece

« L-am dat noi, românii, omenirii si eternitatii pe Eminescu. Vor trece veacuri, milenii, mii de milenii. Vom zbura departe, tot mai departe, în spatiu. Omul va patrunde adânc, tot mai adânc haurile universului. Eminescu va ramâne mereu, sus, pe cerul frumusetilor superioare, marturie ca aici, cândva, pe aceasta planeta a trait un popor… » (un critic)

G. Rusu
Prés. Forum d’Intégration Multiculturelle du Québec